Acatistul Sfântului Mucenic Valentin, Episcopul Umbriei
(30 Iulie)
Condacul 1
Rugătorule cel neobosit al lui Hristos, păstorule cel bun al ţinutului Umbriei, luptătorule împotriva necredinţei, cel ce cu îndrăznire sfântă ai biruit păgânătatea, chemând preasfântul nume al lui Hristos, cel mai presus de tot numele, pe tine, Arhiereule înţelepte, te mărim şi îţi cântăm: Bucură-te, Sfinte Valentin, de Dumnezeu iubitorule!
Icosul 1
Sfinte nevoitorule, care în viaţa ta binecuvântată toate plăcerile acestei lumi le-ai nesocotit, şi cu credinţa şi rugăciunile tale ai înfruntat mânia păgânilor porniţi asupra ta, ca un miel nevinovat aducându-te lui Hristos jertfă cuvântătoare bineplăcută, primeşte de la noi aceste smerite laude:
Bucură-te, de Dumnezeu insuflate;
Bucură-te, al creştinilor izbăvitor;
Bucură-te, cel ce ai împărtăşit cuvânt duhovnicesc;
Bucură-te, că în lume slava deşartă nu te-a amăgit;
Bucură-te, cel cu frumuseţea cuvântului împodobit;
Bucură-te, viţa cea bună cu rod dumnezeiesc;
Bucură-te, al lui Hristos îndrăzneţ mărturisitor;
Bucură-te, cel ce ai înfruntat sălbăticia celor înşelaţi de amăgirea idolească;
Bucură-te, cel ce spre Mântuitorul ai nădăjduit;
Bucură-te, că numele Lui pururea l-ai chemat;
Bucură-te, cel ce ai atras la lumina credinţei pe păgâni;
Bucură-te, Ierarhe Sfinte, omule ceresc;
Bucură-te, Sfinte Valentin, de Dumnezeu iubitorule!
Condacul al 2-lea
Mucenice al lui Hristos, Sfinte Ierarhe Valentin, luminat fiind de Duhul Sfânt, până la Roma ai ajuns, şi, în casa preaînţeleptului Craton intrând, ai izbăvit pe fiul lui de chinurile bolii aducătoare de moarte, iar prin minunea aceasta la credinţă i-ai chemat pe ei toţi; pentru aceasta, împreună cu dânşii, aducem lui Dumnezeu cântarea: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Întrarmându-te cu puterea şi tăria Celui ce a sfărâmat zăvoarele şi porţile iadului, Sfinte Sfinţite Mucenice, l-ai surpat pe cel viclean, alungând boala şi durerea din trupul copilului, care, slăvind pe Dumnezeu, mărire şi laudă îţi aducea, zicând:
Bucură-te, că, în Hristos nădăjduind, tămăduire celor credincioşi ai dăruit;
Bucură-te, că ai biruit toată boala trupească şi sufletească;
Bucură-te, că ai izbăvit pe cei deznădăjduiţi de înşelăciunea cea lumească;
Bucură-te, pildă de tărie în credinţă;
Bucură-te, cel ce pe mulţi ai călăuzit spre mântuire, cu harul cel primit de la Duhul Sfânt;
Bucură-te, cel ce neîncetat lui Dumnezeu te-ai rugat pentru părinţi şi fiii lor;
Bucură-te, că, întrarmat cu dreapta credinţă, credinţele rătăcite le-ai stins;
Bucură-te, că adevărul ai propovăduit;
Bucură-te, că, nădăjduind în Domnul, apriga sălbăticie a necredincioşilor ai înfruntat;
Bucură-te, că pe păgânii rău credincioşi cu răbdare şi dragoste i-ai îndreptat;
Bucură-te, că roadă aleasă, dăruită de sus, ai cules;
Bucură-te, Ierarhe Sfinte, omul lui Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Valentin, de Dumnezeu iubitorule!
Condacul al 3-lea
Biruitor făcându-te asupra celor ce prigoneau pe creştini, pe cei biruiţi cu răbdare i-ai întors către cinstirea Preasfintei Treimi, botezându-i, iar pe copilul Herimon de boală grea vindecându-l, tinerii şi bătrânii deopotrivă mulţumire îţi aduceau. Pentru aceasta, împreună cu tine pe Dumnezeu Îl slăvim, cântând: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Doctor de suflete şi de trupuri fiind, Sfinte Sfinţite Mucenice Valentin, pe copiii care urmau învăţătura de carte în şcoli tu cu înţelepciunea dumnezeiască îi luminai şi la credinţa lui Hristos şi la Sfântul Botez, prin îndemnurile tale cele bune, îi aduceai, iar pe bolnavi cu puterea credinţei îi tămăduiai. Pentru acestea, laudă îţi aducem, grăind aşa:
Bucură-te, cel ce pe mulţi din cursele vrăjmaşului ai izbăvit;
Bucură-te, cel ce de ispitiri nu te-ai temut;
Bucură-te, toiagul celor împovăraţi de neputinţele bătrâneţii;
Bucură-te, cel cu armele dreptei credinţe întrarmat;
Bucură-te, Sfinte, mult nevoitorule;
Bucură-te, că pavăză celor slabi şi neputincioşi te-ai făcut;
Bucură-te, că l-ai biruit pe potrivnicul creştinilor drept-slăvitori;
Bucură-te, tămăduitor al trupurilor şi al sufletelor;
Bucură-te, ocrotitorul celor de boli grele cuprinşi;
Bucură-te, preabunule învăţător al şcolarilor;
Bucură-te, întărirea celor care în ispite şi neputinţe aleargă la Fiul lui Dumnezeu;
Bucură-te, arhiereule slăvite, că sprijin şi mare ajutor ai fost tuturor;
Bucură-te, Sfinte Valentin, de Dumnezeu iubitorule!
Condacul al 4-lea
După chipul Bunului Păstor Iisus, te-ai arătat în lume păstor bun, Sfinte Sfinţite Mucenice Valentin, îndreptând relele obiceiuri şi cu înţelepciune şi răbdare pe toţi învăţând, ca turma ta să o luminezi; pentru aceasta, cântare aducem lui Hristos-Dumnezeu, Mai-marele păstorilor şi Arhiereul cel Veşnic, strigând: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Arătând a ta credinţă tare şi fierbinte pe care o ai către Hristos, dascălilor celor ce se numeau pe sine înţelepţi ai vremii tale te-ai împotrivit prin adevărul Cuvântului şi al Înţelepciunii dumnezeieşti, drept învăţând tainele cereşti, ca un ierarh îndumnezeit şi cuvântător de Dumnezeu. Pentru aceea, cu osârdie grăim către tine:
Bucură-te, cel în credinţă întărit;
Bucură-te, îndemnător spre dulce nevoinţă;
Bucură-te, minunat slujitor al lui Hristos;
Bucură-te, că ai călcat vitejeşte ale vrăjmaşului uneltiri;
Bucură-te, cel ce ai poruncit bolilor să piară;
Bucură-te, că la viaţa cea întru Hristos ai fost chemat;
Bucură-te, cel ce pe mulţi întru credinţă ai luminat;
Bucură-te, cel ce cu duhul te-ai veselit întru Dumnezeu Atotţiitorul;
Bucură-te, cel ce calea dumnezeieştii slave ai ales;
Bucură-te, cel ce cu glas mare pe Mântuitorul ai lăudat;
Bucură-te, că neputinţele tuturor le-ai vindecat;
Bucură-te, cel ce eşti osârdnica noastră ocrotire;
Bucură-te, Sfinte Valentin, de Dumnezeu iubitorule!
Condacul al 5-lea
Pe cel ce cu râvnă arhierească a sădit în sufletele oamenilor învăţăturile cele nepieritoare cu laude să-l fericim, pe Sfântul Sfinţit Mucenic Valentin, de Dumnezeu grăitorul. Că înaintea Tronului lui Dumnezeu, Cel în Preasfânta Treime lăudat, stă şi împreună cu ceata arhiereilor în ceruri se roagă neîncetat pentru noi, cei ce ne închinăm sfintelor sale moaşte şi cu dragoste sărutăm icoana sa, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 5-lea
Din cetatea Interamna ai odrăslit, Arhiereule Sfinte, bună învăţătură dobândind şi Legea lui Dumnezeu cu frică şi dragoste păzind, pentru care ai primit cu adevărat dar de la Dumnezeu şi pe toţi cei ce voiau să-şi îndrepte viaţa i-ai primit la tine şi la sfânta credinţă i-ai îndrumat. Pentru aceasta şi noi îţi înălţăm laude, zicând:
Bucură-te, de Dumnezeu înţelepţite şi preafericite;
Bucură-te, mult rugătorule pentru vindecarea neputinţelor omeneşti;
Bucură-te, cel ce cuvinte mântuitoare de suflet ai rostit filosofilor din vremea ta, uimindu-i;
Bucură-te, cel ce cu înţeleaptă răbdare pe cei căzuţi i-ai ridicat;
Bucură-te, mare doctor şi învăţător al oamenilor;
Bucură-te, cel ce eşti credincioşilor întărire, prin râvna propovăduirii;
Bucură-te, că pe înţelepţii vremii cu arhierească dragoste i-ai îndreptat către Hristos;
Bucură-te, cel ce uşa casei tale pentru oricine deschisă o păstrai;
Bucură-te, cel ce, prin viaţa ta cea curată, ales al Domnului te-ai arătat;
Bucură-te, că prin cuvântul tău întunericul păgânătăţii s-a alungat;
Bucură-te, cel ce arhiereu de Sus ai fost ales;
Bucură-te, primitorule de Duh Sfânt;
Bucură-te, Sfinte Valentin, de Dumnezeu iubitorule!
Condacul al 6-lea
Minunată râvnă în îndrumarea şi îndreptarea tinerilor ai avut, că, văzând obiceiurile cele pierzătoare ale acelor vremi, cu chipul vieţii tale celei cinstite pe ei i-ai ajutat, pe cei căzuţi i-ai îndreptat, pe cei ispitiţi i-ai ferit de păcat şi le-ai arătat chip de vieţuire creştinească plină de virtuţi şi de bucurii duhovniceşti; pentru aceasta mai strălucitor decât soarele pentru ei luminând, îi îndemnai să cânte cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 6-lea
Razele Duhului Sfânt peste tine s-au pogorât şi vas ales al harului te-ai făcut, Ierarhe Sfinte, prin care cu osârdie ai alungat negura păcatului, pe cei tineri i-ai luminat cu învăţătura lui Hristos şi le-ai deschis mintea cu strălucirea preaînţeleptelor tale cuvinte ca să înţeleagă dumnezeieşti taine; pe unii i-ai binecuvântat să primească Taina Nunţii întru credinţă, iar altora le-ai descoperit chemarea de a sluji lui Dumnezeu întru curăţie. Pe toţi i-ai călăuzit, pentru toţi te-ai rugat, iar noi împreună cu dânşii te lăudăm, zicând:
Bucură-te, cel ce în ogorul Domnului ai lucrat cu iubire milostivă;
Bucură-te, cel ce ai luminat pe cei întunecaţi cu necredinţa şi desfrâul;
Bucură-te, predicator al Bisericii, care ai vădit păcatul şi ai arătat calea pocăinţei;
Bucură-te, cel ce te-ai rugat pentru binecuvântarea fiilor tăi sufleteşti în Sfânta Taină a Căsătoriei;
Bucură-te, mângâietorul celor deznădăjduiţi şi nedumeriţi;
Bucură-te, cel ce har de la Dumnezeu pentru ocrotirea tinerilor ai dobândit;
Bucură-te, mult râvnitorule pentru trăirea unei vieţi virtuoase;
Bucură-te, că pentru nunta cea cu cinste a păstoriţilor tăi te-ai rugat;
Bucură-te, că prin cuvântul tău, cu răbdare, întunericul celor orbiţi de patimi l-ai alungat;
Bucură-te, cel ce, prin viaţă curată, arhiereu sfânt te-ai arătat;
Bucură-te, cel ce căldura dragostei lui Hristos în suflete ai revărsat;
Bucură-te, mijlocitorule al nostru către Hristos, Cel singur fără de păcat;
Bucură-te, Sfinte Valentin, de Dumnezeu iubitorule!
Condacul al 7-lea
Sfinte Sfinţite Mucenice Valentin, inima ta s-a lipit de Hristos şi te-ai învrednicit a-I fi următor cu multă osârdie. În toată viaţa ta cea îndelungată ţi-ai arătat strădania de a-L sluji prin cuvânt şi prin fapte bineplăcute Lui, pentru care înaintea sfintelor tale moaşte noi cu evlavie ne aplecăm şi icoana ta o cinstim, iar lui Dumnezeu mulţumire Îi aducem, cântând: Aliluia!
Icosul al 7-lea
Ca un apostol plin de dragoste al Marelui Arhiereu Hristos, înaintea păgânilor şi a tiranilor L-ai mărturisit pe Dumnezeu-Cuvântul, aprinzând în sufletele oamenilor de toată vârsta, învăţaţi şi neînvăţaţi, candela nestinsă a privegherii pentru întâmpinarea lui Iisus, Mirele ceresc. Drept aceea, toţi te-au cunoscut ca pe un ales propovăduitor al adevărului şi îndreptător al oamenilor, pentru care şi noi, cinstind sfintele tale moaşte şi icoana ta, te lăudăm, zicând:
Bucură-te, cel ce în cetatea Interamnei şi la Roma ai propovăduit;
Bucură-te, cel ce păgânilor cuvântul lui Dumnezeu cunoscut l-ai făcut;
Bucură-te, cel ce familii de creştini ai unit;
Bucură-te, cel ce pe mirii cei curaţi i-ai binecuvântat;
Bucură-te, cel ce ai descoperit oamenilor pe Hristos;
Bucură-te, că har dăruieşti celor ce se roagă ţie;
Bucură-te, cel ce ocrotitor al tinerilor te-ai arătat;
Bucură-te, cel ce dezlegi inimile tuturor celor care prin tine se roagă pentru căsătorie binecuvântată;
Bucură-te, cel ce eşti ocrotitorul familiilor creştine;
Bucură-te, cel ce pretutindeni nădejdea mântuirii ai insuflat;
Bucură-te, cel ce pe tinerii doritori de nuntă cinstită i-ai binecuvântat;
Bucură-te, îndreptătorul neînţelegerilor casnice şi paşnic ocrotitor;
Bucură-te, Sfinte Valentin, de Dumnezeu iubitorule!
Condacul al 8-lea
Cu harul dat ţie de Mântuitorul Iisus Hristos, mult lăudate Ierarhe Valentin, duhurile cele rele, care pe oameni îi învrăjbesc, cu rugăciunile tale se alungă şi toate neînţelegerile dintre oameni se izgonesc, bolile şi necazurile pier, mulţimea patimilor sufleteşti şi trupeşti se tămăduiesc; pentru aceasta lui Dumnezeu cu mulţumire cântăm: Aliluia!
Icosul al 8-lea
Prin harul dumnezeiesc, ce-ţi dădea putere nebiruită, Sfinte Sfinţite Mucenice Valentin, ai vestit tuturor pe Dumnezeu Cel lăudat în Preasfânta Treime, nevoindu-te pentru vestirea adevărului până la moarte mucenicească, pentru care cu bucurie îţi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce i-ai tămăduit pe cei cuprinşi de boli;
Bucură-te, cel ce pe tinerii căzuţi în păcate i-ai ridicat;
Bucură-te, că pentru cei năpăstuiţi cu lacrimi te-ai rugat;
Bucură-te, cel ce pe demoni cu lucrarea harului i-ai izgonit;
Bucură-te, cel prin care durerile sufleteşti s-au alinat;
Bucură-te, că prin tine de multe primejdii au scăpat cei ce te-au chemat în rugăciune;
Bucură-te, cel ce pentru izbăvirea de cel rău neobosit te-ai rugat;
Bucură-te, că, în numele cel sfânt al lui Hristos, multe minuni ai înfăptuit;
Bucură-te, că împreună cu îngerii şi cu sfinţii eşti al lui Dumnezeu slujitor;
Bucură-te, cel ce durerile trupeşti ai vindecat;
Bucură-te, robul lui Hristos şi păstorul nostru;
Bucură-te, cel ce eşti părtaş tainelor lui Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Valentin, de Dumnezeu iubitorule!
Condacul al 9-lea
Părăsind filosofia păgânească, trei tineri din cetatea Atenei: Procul, Efeb şi Apolonie, ţie cu evlavie ţi s-au alăturat, primind de la tine Sfântul Botez, duhovnicescule învăţător, şi s-au făcut ucenici şi următori vieţii tale celei sfinte, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 9-lea
Darul cel de mare preţ sălăşluit în inima ta în lume l-ai făcut cunoscut, Sfinte Ierarhe Valentin, şi cu multă jertfelnicie tuturor l-ai împărţit, Arhiereule al lui Dumnezeu, şi cu înţelepciune i-ai povăţuit pe păstoriţii tăi să meargă pe calea cea dreaptă a poruncilor lui Hristos. Pentru aceea, cântare într-un glas către tine înălţăm:
Bucură-te, al curăţiei celei sufleteşti şi trupeşti luminător;
Bucură-te, că pe cei rătăciţi i-ai adus pe calea cea dreaptă;
Bucură-te, cel ce ai biruit învăţăturile păgâne prin cuvintele adevăratei credinţe;
Bucură-te, că sufletele pierdute le-ai aflat;
Bucură-te, că întunericul din inimi l-ai risipit;
Bucură-te, cel ce cu răbdare şi dragoste nemărginită pe cei necăjiţi ai mângâiat;
Bucură-te, că toţi cei năpăstuiţi primeau de la tine povaţă adevărată şi sprijin;
Bucură-te, că şi cei învăţaţi, ascultând cuvântul tău, către cereasca înţelepciune se îndreptau;
Bucură-te, cel ce de dragoste dumnezeiască ţi-ai aprins sufletul;
Bucură-te, cel ce mulţimi de oameni ai adus către Hristos Domnul;
Bucură-te, că prin tine harul cel de viaţă purtător al Evangheliei s-a răspândit;
Bucură-te, bucuria inimilor celor încercaţi în credinţă;
Bucură-te, Sfinte Valentin, de Dumnezeu iubitorule!
Condacul al 10-lea
Cunoscut te-ai făcut lui Avundie, fiul eparhului cetăţii, care, ascultând cuvântul tău insuflat de Dumnezeu, a crezut în Hristos şi, primind Sfântul Botez, s-a aprins de dragoste dumnezeiască şi a mărturisit cu vitejie, înaintea tuturor, adevărul cel negrăit, pentru care noi, minunându-ne, cântăm Mântuitorului: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Să lăudăm şi cu cântări să cinstim pe arhiereul lui Hristos, pe Sfântul Sfinţit Mucenic Valentin, care pretutindeni minuni a săvârşit şi de mai marii păgânilor nu s-a temut, care deopotrivă pe cei bogaţi şi pe cei săraci i-a ajutat, şi pe Avundie cel căzut în păcate grele l-a ridicat, drept aceea, împreună cu aceştia, cântare să-i aducem, grăind:
Bucură-te, Sfinte Arhiereule, al lui Hristos vestitor;
Bucură-te, cel ce prin minuni propovăduirea ţi-ai întărit;
Bucură-te, cel ce pe diavoli i-ai izgonit prin cuvânt;
Bucură-te, cel ce pururea te rogi pentru noi;
Bucură-te, al tinerilor îndreptător neînşelat;
Bucură-te, cel ce pentru copii şi pentru părinţi mijloceşti;
Bucură-te, al celor năpăstuiţi şi de neputinţe loviţi izbăvitor;
Bucură-te, blând învăţător;
Bucură-te, că, văzând harul tău, mulţimile în Hristos au crezut;
Bucură-te, cel ce călăuzeşti paşii tinerilor şi pe copii îi ocroteşti;
Bucură-te, că celor ce sunt în lipsuri şi nevoi le eşti ajutător;
Bucură-te, îţi cântau cei ce minunile tale au văzut;
Bucură-te, Sfinte Valentin, de Dumnezeu iubitorule!
Condacul al 11-lea
De mânie umplându-se tatăl lui Avundie, când a văzut râvna ta, împreună cu păgânii dregători, pe tine, învăţătorul credinţei creştine, te-a prins şi, chinuindu-te fără cruţare, la închinarea de idoli te sileau cumplit, iar tu, de ei fiind batjocorit, grele chinuri ai îndurat, întru care neîncetat cântai lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Bucuros te-ai arătat, Sfinţite Mucenice, că te-ai învrednicit a pătimi pentru Hristos şi că, prin chinurile cele primite şi prin neputinţele trupeşti ale vârstei înaintate, ţi-ai înfrumuseţat sufletul, iar rănile le-ai purtat ca pe nişte podoabe scumpe de la Domnul pe trupul tău. Deci, împreună cu ucenicii, pe care îi întăreai în sfânta credinţă când veneau în temniţă la tine, cu smerenie îţi aducem laudele acestea:
Bucură-te, cel ce în pătimire pe Hristos L-ai urmat;
Bucură-te, cel ce răni adânci pentru Domnul ai purtat;
Bucură-te, că alesul tău suflet în Împărăţia cerească a fost înălţat;
Bucură-te, că Fiul lui Dumnezeu cunună scumpă pe capul tău a pus;
Bucură-te, cel ce ai îndurat chinurile cu nespusă bucurie duhovnicească;
Bucură-te, cel ce nu ai cârtit în necazuri, nici nu te-ai împuţinat cu sufletul cât de puţin;
Bucură-te, că arhieria prin mucenicie ţi-ai încununat;
Bucură-te, că pentru credinţă mult ai suferit;
Bucură-te, către Dumnezeu mult rugătorule;
Bucură-te, îţi cântau cei ce prin răbdarea ta s-au întărit;
Bucură-te, că, prin mucenicie, părtaş te-ai făcut Pătimirii şi Învierii lui Hristos;
Bucură-te, cel ce în Roma mult ai pătimit şi pe cel viclean l-ai biruit;
Bucură-te, Sfinte Valentin, de Dumnezeu iubitorule!
Condacul al 12-lea
Ca un slujitor preaales al Mântuitorului, Sfinte Valentin, prin tăierea capului la Dumnezeu ai mers, ca Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, de moarte mucenicească în temniţă sfârşindu-se nevoinţa ta în lumea cea trecătoare. Pentru aceasta, înaintea lui Hristos, Împăratul Cel nemuritor, în ceruri stând acum, roagă-te pentru noi, cei ce te cinstim şi ne închinăm sfintelor tale moaşte, cântând Atotţiitorului: Aliluia!
Icosul al 12-lea
După trecerea ta la Domnul, cei trei ucenici ai tăi cu multă evlavie cinstitul tău trup în taină l-au îngropat, dar tu, Sfinte, cu sufletul stând înaintea lui Dumnezeu, cu dumnezeieştile tale rugăciuni străluceşti şi cu lumina cea neapusă ne luminezi pe noi toţi, cei ce ne închinăm icoanei tale şi în faţa sfintelor tale moaşte genunchii ni-i plecăm, lăudându-te pe tine şi zicând:
Bucură-te, cel ce din patria strămoşilor noştri, prin sfintele tale moaşte, în mijlocul nostru ai venit;
Bucură-te, că pentru Cuvântul lui Dumnezeu moarte mucenicească ai primit;
Bucură-te, Arhiereule Sfinte, care pururea te rogi pentru noi;
Bucură-te, al celor nevoiaşi ocrotitor;
Bucură-te, cel ce pe tineri îi porţi în rugăciunea ta;
Bucură-te, păzitor şi sprijin al celor ce vor să deprindă învăţături folositoare de suflet;
Bucură-te, că prin semne şi minuni propovăduirea lui Hristos ţi-a fost întărită;
Bucură-te, apărătorul celor care se însoţesc prin Taina Căsătoriei din curată dragoste;
Bucură-te, păzitorul gândurilor curate şi îndemnător la fapte bune;
Bucură-te, cel ce sufletele credincioşilor le hrăneşti şi din robia păcatului le slobozeşti;
Bucură-te, mult rugătorule către Hristos pentru pacea Bisericii;
Bucură-te, că ocroteşti şi ajuţi sfântul lăcaş ce adăposteşte moaştele tale;
Bucură-te, Sfinte Valentin, de Dumnezeu iubitorule!
Condacul al 13-lea
O, întru tot mărite Sfinte Sfinţite Mucenice Valentin, cel ce, având arzătoare dragoste pentru Hristos, chinurile în temniţă ai răbdat şi muceniceasca moarte prin tăierea capului ai suferit, al nostru păzitorule, roagă-te neîncetat pentru noi, cei ce suspinăm cu amar sub povara grea a încercărilor, ajută-ne cu mijlocirea grabnică a rugăciunilor tale nouă, celor care ne închinăm sfintelor tale moaşte, şi ne învredniceşte Împărăţiei lui Dumnezeu, ca împreună cu tine să cântăm: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)
Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Sfinte nevoitorule, care în viaţa ta binecuvântată…, Condacul 1: Rugătorule cel neobosit al lui Hristos…
Sfântul Mucenic Valentin a trăit în timpul persecuțiilor împotriva creștinilor în secolul al III-lea, în Umbria, Italia. El a fost un episcop iubit și respectat, cunoscut pentru evlavia sa și pentru slujirea sa devotată față de credincioșii săi.
În ciuda amenințărilor și torturilor la care a fost supus din partea autorităților romane, Sfântul Valentin nu și-a renegat credința în Hristos și a rămas fidel martiriului său. El a fost un martor curajos al credinței creștine, refuzând să se supună autorității păgâne și rămânând ferm în credința sa în ciuda persecuțiilor.
Acatistul Sfântului Mucenic Valentin, Episcopul Umbriei, este o rugăciune de adorare și recunoștință pentru viața și mărturia acestui mare martir al credinței, cerându-i mijlocirea în fața lui Dumnezeu pentru ocrotire și ajutor spiritual. Rugăciunea este un moment de comemorare a sfințeniei și curajului Sfântului Valentin și de întărire a credinței noastre în mijlocul încercărilor și persecuțiilor vieții. Să ne încredem întotdeauna în puterea rugăciunii și în ocrotirea sfinților, căci ei sunt izvorul harului și al binecuvântării divine în viețile noastre.