Psalmul 16 – Biblia Ortodoxă In Română
- Auzi, Doamne, dreptatea mea, ia aminte cererea mea, ascultă rugăciunea mea, din buze fără de viclenie.
- De la faţa Ta judecata mea să iasă, ochii mei să vadă cele drepte.
- Cercetat-ai inima mea, noaptea ai cercetat-o; cu foc m-ai lămurit, dar nu s-a aflat întru mine nedreptate.
- Ca să nu grăiască gura mea lucruri omeneşti, pentru cuvintele buzelor Tale eu am păzit căi aspre.
- Îndreaptă picioarele mele în cărările Tale, ca să nu şovăie paşii mei.
- Eu am strigat, că m-ai auzit Dumnezeule; pleacă urechea Ta către mine şi auzi cuvintele mele.
- Minunate fă milele Tale, Cel ce mântuieşti pe cei ce nădăjduiesc în Tine de cei ce stau împotriva dreptei Tale.
- Păzeşte-mă, Doamne, ca pe lumina ochilor; cu acoperământul aripilor Tale acoperă-mă.
- De faţa necredincioşilor care mă necăjesc pe mine. Vrăjmaşii mei sufletul meu l-au cuprins;
- Cu grăsime inima lor şi-au încuiat, gura lor a grăit mândrie.
- Izgonindu-mă acum m-au înconjurat, ochii lor şi-au aţintit ca să mă plece la pământ.
- Apucatu-m-au ca un leu gata de pradă, ca un pui de leu ce locuieşte în ascunzişuri.
- Scoală-Te, Doamne, întâmpină-i pe ei şi împiedică-i! Izbăveşte sufletul meu de cel necredincios, cu sabia Ta.
- Doamne, desparte-mă de oamenii acestei lumi, ce-şi iau partea în viaţă, căci s-a umplut pântecele lor de bunătăţile Tale; săturatu-s-au fiii lor şi au lăsat rămăşiţele pruncilor.
- Iar eu întru dreptate mă voi arăta feţei Tale, sătura-mă-voi când se va arăta slava Ta.
. Accesați aici: Pentru ce se citește Psalmul 16?
Psalmul 17 este o rugăciune puternică a lui David către Dumnezeu în timpul unei mari încercări. David se adresează lui Dumnezeu cerându-I să judece dreptatea lui și să asculte cererea și rugăciunea sa. El subliniază că inima sa nu este plină de viclenie și își exprimă încrederea în faptul că Dumnezeu va călăuzi pașii săi pe căile dreptății.
În această rugăciune, David recunoaște că Dumnezeu este singura sa speranță de izbăvire și de protecție împotriva vrăjmașilor săi. El se încrede în puterea și mila lui Dumnezeu, cerându-I să-l păzească și să-l ocrotească în fața celor care îl necăjesc.