Acatistul Sfântului Dionisie din Zakynthos
(24 August, 17 Decembrie)
Condacul 1
Cu flori de cântări împodobim prea cinstită prăznuirea ta, Sfinte Dionisie, căci din florile gândurilor dumnezeieşti împletindu-ţi cununa înţelepciunii, de alunecarea în păcatul lui Adam te-ai izbăvit şi în raiul înţelegător al inimii ai săltat cu gând smerit în cântări îngereşti de: Aliluia!
Icosul 1
Din pământul cel binecuvântat de rugăciune al familiei tale ai răsărit ca o mlădiţă smerită; fiind adăpat cu apele cele dulci ale înţelepciunii celei de sus, ca un nor înţelegător ai slobozit apa cunoştinţei de Dumnezeu, iar acum veseleşti inimile cele însetate de mântuire, ale celor ce îţi aduc picături de laude ca acestea:
Bucură-te, mlădiţă binecuvântată cu darurile Cuvântului;
Bucură-te, pom duhovnicesc lângă izvoarele Duhului;
Bucură-te, fiu preaiubit hrănit cu înţelepciunea Tatălui;
Bucură-te, porumbel cunoscător al tainelor cereşti;
Bucură-te, stea ce împodobeşte cerul Bisericii cu razele minunilor;
Bucură-te, vas primitor al mierii înţelepciunii din Sfintele Scripturi;
Bucură-te, căci Părinţii Bisericii ţi-au fost prieteni din copilărie;
Bucură-te, căci limbile străine ai învăţat mai înainte de limbile îngereşti;
Bucură-te, că adâncurile teologiei le-ai cercetat cu gând smerit;
Bucură-te, râu minunat plin de apa înţelepciunii de sus;
Bucură-te, că ai fost crescut pe cărările poruncilor dumnezeieşti;
Bucură-te, căci în pământul inimii ai ascuns comoara credinţei;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dionisie, mângâierea Zakyntosului şi mireasma rugăciunii revărsate în toată lumea!
Condacul 2
Din pruncie fiind învăţat de iscusit dascăl cărările înţelepciunii Cuvântului, ca un cerb ai alergat la izvoarele rugăciunii îndulcindu-te de susurul cântărilor de: Aliluia!
Icosul 2
Dascăli înţelepţi ţi-au deschis uşa Înţelepciunii, iar tu cu minte trează fiind şi dornică de cercetarea adâncimilor celor mai nepătrunse ale Duhului, ţi-ai închis poarta inimii dinspre gândurile deşertăciunii, iar acum ne deschizi nouă cămările laudelor dumnezeieşti:
Bucură-te, căci ca o flacără străluceai întru râvna Înţelepciunii;
Bucură-te, căci te-ai grăbit să intri cu fecioarele înţelepte în cămara Cuvântului;
Bucură-te, căci ai defăimat toată dorirea omenească pentru dragostea lui Hristos;
Bucură-te, căci tulburarea veacului acesta ai părăsit pentru liniştea rugăciunii;
Bucură-te, căci dorul desăvârşirii te-a întărit pe calea ispitelor;
Bucură-te, căci luând jugul lui Hristos nu ai mai privit înapoi spre lume;
Bucură-te, căci privirea minţii tale contempla neîncetat icoana Cuvântului;
Bucură-te, căci prin strălucirile rugăciunii te-ai făcut fiu al Luminii;
Bucură-te, căci porţile Înţelepciunii ai deschis cu cheia ascultării;
Bucură-te, că nu te-ai înspăimântat de năvala ispitelor;
Bucură-te, căci ai zdrobit capetele şerpilor nevăzuţi cu arma Crucii;
Bucură-te, căci în corabia rugăciunii ai călătorit pe marea vieţii;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dionisie, mângâierea Zakyntosului şi mireasma rugăciunii revărsate în toată lumea!
Condacul 3
Cheia rugăciunii ce se odihnea în adâncurile pământului inimii tale o ai aflat după osteneli duhovniceşti nenumărate şi descuind cămara cea gătită fecioarelor înţelepte cu îngerii cânţi neîncetat: Aliluia!
Icosul 3
Sporind cu vârsta, dar mai ales cu înţelepciunea, ţi-ai gătit aripile nevoinţelor duhovniceşti spre a ajunge pe culmile vieţuirii monahale; lăudând noi înălţimea doririi tale te cinstim cu laude ca acestea:
Bucură-te, căci ai urmat calea Apostolilor lui Hristos;
Bucură-te, căci dorul de desăvârşire a strălucit în inima ta;
Bucură-te, că ai fost chemat pe Taborul înţelegător al rugăciunii;
Bucură-te, că ai primit în inima ta oglindirea Soarelui dreptăţii;
Bucură-te, că nu te-ai înfricoşat de mulţimea curselor ispititorului;
Bucură-te, căci jugul lui Hristos ai purtat cu toată vrednicia;
Bucură-te, căci pe puntea smereniei ai ajuns la Înţelepciune;
Bucură-te, căci apele sărate ale vieţii ai îndulcit cu rugăciunea;
Bucură-te, moştenitorule al slavei fiilor Luminii;
Bucură-te, căci cu tânguirea pocăinţei te-ai cununat;
Bucură-te, căci suspinurile tale ţi-au împodobit rugăciunea;
Bucură-te, cunoscătorule al celor ascunse ale Duhului;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dionisie, mângâierea Zakyntosului şi mireasma rugăciunii revărsate în toată lumea!
Condacul 4
Spre mănăstirea Schimbării la faţă ai alergat ca spre un alt Tabor înţelegător cu paşi însufleţiţi de rugăciune, iar îngerii te însoţeau cu cântări de: Aliluia!
Icosul 4
Depărtându-te de rudenii şi prieteni, te-ai retras în mănăstire, unde ţi-ai luat ca însoţitori pe calea mântuirii postul, privegherea şi rugăciunea; noi, nefiind întrarmaţi cu aceste daruri din pricina nepurtării noastre de grijă, te mărim pe tine cu umilinţă:
Bucură-te, căci înstrăinarea ai iubit pentru împrietenirea cu Hristos;
Bucură-te, căci cu sabia postului ai tăiat ispitele neînfrânării;
Bucură-te, căci cu privegherea ai scos din casa sufletului pe vrăjmaşii gândurilor potrivnice mântuirii;
Bucură-te, căci cu aripile rugăciunii ai zburat la tronul Treimii;
Bucură-te, căci te-ai făcut icoană a vieţuirii îngereşti pentru monahi;
Bucură-te, că ai potolit văpaia întristării celor necăjiţi;
Bucură-te, căci pe toţi ai mângâiat cu ostenelile tale;
Bucură-te, cel neadormit întru rugăciune şi fapte bune;
Bucură-te, căci ai lepădat de pe ochii minţii solzii neştiinţei;
Bucură-te, căci slava lumii întru nimic o ai socotit;
Bucură-te, că de rugăciunea văzătoare te-ai îndulcit;
Bucură-te, căci în palatul inimii tale S-a odihnit Împăratul Cel Neîncăput în cer;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dionisie, mângâierea Zakyntosului şi mireasma rugăciunii revărsate în toată lumea!
Condacul 5
Măcar că erai tânăr, cu înţelepciunea ai întrecut şi pe cei mai vârstnici dintre monahi, iar îngerii minunându-se de sporirea ta lăudau pe Dumnezeu cu cântări de: Aliluia!
Icosul 5
Primind şi chipul îngeresc, te-ai ostenit a fi icoană a frumuseţii virtuţilor Stăpânului, iar acum cu razele rugăciunilor tale arată şi chipul sufletului nostru luminat de cântări ca acestea:
Bucură-te, că cetele monahilor te-au primit cu bucurie;
Bucură-te, ostaş prea vrednic al Împăratului doririlor;
Bucură-te, căci cu săgeţile rugăciunii ai doborât pe vrăjmaşii nevăzuţi;
Bucură-te, strălucire ce orbeşte ochii duhurilor răutăţii;
Bucură-te, făclie a înţelepciunii ce împodobeşte Biserica lui Hristos;
Bucură-te, căci cu paşii rugăciunii tale ai şters urmele călcării de poruncă a lui Adam;
Bucură-te, căci plânsul ţi s-a făcut scară către bucuria veşnică;
Bucură-te, căci cu cei necăjiţi ai băut din paharul suferinţei;
Bucură-te, căci cu untdelemnul rugăciunii ai vindecat rănile sufletelor umilite;
Bucură-te, carte purtătoare a gândurilor îngereşti;
Bucură-te, hambar plin de roadele faptelor bune;
Bucură-te, căci în cer ţi-ai agonisit comoară veşnică;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dionisie, mângâierea Zakyntosului şi mireasma rugăciunii revărsate în toată lumea!
Condacul 6
Vestea vieţuirii tale îngereşti a umplut inimile credincioşilor din Zakynthos de buna mireasmă a dorului de desăvârşire, rămânând ca o icoană a iertării în sufletele tuturor, căci ai acoperit cu mantia bunătăţii tale pe ucigaşul fratelui tău; fiind ales egumen al unei mănăstiri, cu înţelepciune toate ai chivernisit, cântând neîncetat Domnului cu mulţumire: Aliluia!
Icosul 6
Fugind de slava acestei lumi nu ai voit a lua nici darul preoţiei, dar păzind calea cea strâmtă a ascultării, ai primit a fi ieromonah şi aducând rod însutit în via Cuvântului, ai plecat inimile noastre a-ţi aduce rod de laude dumnezeieşti:
Bucură-te, căci de Cuvântul ai fost chemat la slujirea preoţească;
Bucură-te, căci de pe căile rătăcirii ai adunat oile cele pierdute;
Bucură-te, că ai slujit întru smerenie desăvârşită;
Bucură-te, căci zi şi noapte ai privegheat întru rugăciune;
Bucură-te, căci ai urmat lui Hristos cu adâncă smerire;
Bucură-te, căci te-ai împărtăşit din paharul iubirii dumnezeieşti;
Bucură-te, căci ochii inimii i-ai înălţat către Soarele dreptăţii;
Bucură-te, că ai slujit cu dragoste Arhiereului Celui Mare;
Bucură-te, vrednic vas al înţelepciunii Cuvântului;
Bucură-te, căci pe calea cea strâmtă a ascultării ai călătorit;
Bucură-te, că ai aflat plată însutită pentru ostenelile duhovniceşti;
Bucură-te, căci nu te-ai lipsit de revărsările binecuvântărilor lui Hristos;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dionisie, mângâierea Zakyntosului şi mireasma rugăciunii revărsate în toată lumea!
Condacul 7
Cel Ce stă cu slavă pe scaunul heruvimilor şi Se odihneşte pe tronul inimilor smerite te-a pus pe tine pe scaunul episcopal al Eghinei, pe care primindu-l cu smerenie şi după multele stăruinţe a arhiepiscopului Nicanor ai cântat lui Dumnezeu cu mulţumire: Aliluia!
Icosul 7
Izvor de cuvinte dumnezeieşti sfinţit de Duhul şi răsărit cu voia Tatălui spre adăparea celor însetaţi de Cuvânt ai fost văzut în pământul Eghinei, iar noi, minunându-ne de înţelepciunea dată ţie de sus îţi cântăm smerit:
Bucură-te, căci ai întărit cu pâinea cuvântului tău inimile ce flămânzeau de Cuvânt;
Bucură-te, căci pe toţi ai povăţuit în corabia rugăciunii tale la limanurile înţelepciunii;
Bucură-te, căci vălul întristării ai luat de pe chipul sufletelor întunecate;
Bucură-te, că ai dispreţuit slava cea omenească pentru Hristos;
Bucură-te, vultur ce zbori cu aripile rugăciunii la înălţimi nevăzute;
Bucură-te, că fiarele patimilor ai îmblânzit cu rugăciunea neîncetată;
Bucură-te, că ne scoţi pe toţi din groapa deznădăjduirii;
Bucură-te, că ai risipit durerile celor străpunşi de suliţa bolilor;
Bucură-te, că ai mângâiat pe cei împovăraţi de necazuri;
Bucură-te, popas duhovnicesc al celor merg pe calea mântuirii;
Bucură-te, căci pe toţi ai hrănit înţelegător cu darurile Cuvântului ;
Bucură-te, izvor nesecat de înţelepciune dumnezeiască;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dionisie, mângâierea Zakyntosului şi mireasma rugăciunii revărsate în toată lumea!
Condacul 8
Ca la o vistierie a milei neîmpuţinate a Cuvântului alergau către tine cete de credincioşi din toate părţile Eladei şi aflând din destul mângâiere duhovnicească, neîncetat cântau cu mulţumire Dătătorului a toată bunătatea: Aliluia!
Icosul 8
Ca o făclie mărturisitoare a Ortodoxiei ai fost pus în sfeşnicul Bisericii şi luminând minţile cele întunecate, ca o stea ai povăţuit gândurile tuturor către Răsăritul cel de sus, Care înalţă inimile tuturor spre a-ţi cânta ţie cu bucurie:
Bucură-te, icoană sfinţită a mărturisirii Cuvântului;
Bucură-te, că ai risipit întunericul necunoştinţei de Dumnezeu;
Bucură-te, a Eghinei slăvită cunună de înţelepciune;
Bucură-te, căci ai făcut să învieze în inimi Hristos;
Bucură-te, vistierie nerăpită a celor săraci;
Bucură-te, glasul cel de mulţumire a celor sloboziţi din necazuri;
Bucură-te, căci cu cheia blândeţii ai deschis inimile tuturor;
Bucură-te, căci pace lumii totdeauna soleşti;
Bucură-te, candelă nestinsă a iubirii pentru aproapele;
Bucură-te, căci ai plinit toată legea desăvârşirii;
Bucură-te, slujitor vrednic al poruncilor Cuvântului;
Bucură-te, că ai aflat în cer comoară pentru osteneli;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dionisie, mângâierea Zakyntosului şi mireasma rugăciunii revărsate în toată lumea!
Condacul 9
Temându-te, Sfinte Dionisie, de viermii înţelegători ai slavei deşarte, care caută să strice roadele cele binecuvântate din grădina Cuvântului, ai părăsit mai dinainte scaunul episcopal al Eghinei şi ai cântat celui ce ţi-a ridicat jugul cel greu: Aliluia!
Icosul 9
Cum nu se poate ascunde cetatea aflată în vârful muntelui, aşa nici tu nu te-ai putut ascunde Sfinte Dionisie, de vrednicia arhierească, căci revenind în Zakynthos, patriarhul Constantinopolului te-a numit episcop sufragant, ca să povăţuieşti la calea mântuirii turma care te cinstea aşa:
Bucură-te, lumină strălucind spre slava Soarelui dreptăţii;
Bucură-te, că ai aflat îndrăzneală înaintea Dreptului Judecător;
Bucură-te, că pe toţi ocroteşti sub aripile rugăciunii tale;
Bucură-te, flăcie nestinsă a slujirii arhiereşti;
Bucură-te, izvorul înţelepciunii turmei însetate de Adevăr;
Bucură-te, acoperământ al celor prigoniţi;
Bucură-te, mlădiţă împodobită cu gânduri dumnezeieşti;
Bucură-te, casă cerească întru care se păstrează comorile Duhului;
Bucură-te, cetate plină de slava Cuvântului;
Bucură-te, podoaba cea nepreţuită a Zakynthosului;
Bucură-te, leagăn îngeresc al desăvârşirii;
Bucură-te, oglindă a îngereştilor străluciri;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dionisie, mângâierea Zakyntosului şi mireasma rugăciunii revărsate în toată lumea!
Condacul 10
Prin pizma vrăjmaşului mântuirii, care nu suferea a-ţi întinde lucrarea minuntă de întărire a Bisericii, ai fost îndepărtat de dogele Veneţiei de la slujirea arhierească, dar cu smerenie primind necazul, ai slăvit pe Dumnezeu cu cântări de: Aliluia!
Icosul 10
Minuni preaslăvite s-au lucrat prin tine şi după moarte, moaştele tale nefiind decât pecetea minunilor aşezată în cartea inimilor celor ce cu smerenie se deschideau rugăciunilor tale, aducându-ţi în schimb ofranda laudelor:
Bucură-te, izvor sfinţit de minuni cereşti;
Bucură-te, învierea copilului zămislit prin rugăciunile tale;
Bucură-te, salvarea monahului rugător în timpul cutremurului;
Bucură-te, căci ai alungat lăcustele cu puterea rugăciunii tale;
Bucură-te, că opreşti râurile patimilor noastre;
Bucură-te, dezlegarea mâhnirii femeii celei ce nu avea prunci de parte bărbătească;
Bucură-te, binecuvântarea veşnică a mănăstirii Strofadelor ;
Bucură-te, cel ce ai ajuns pe culmile pocăinţei;
Bucură-te, căci cu picăturile minunilor tale ne veselim;
Bucură-te, vârf al doririlor dumnezeieşti;
Bucură-te, munte ceresc înălţat de dreapta Tatălui;
Bucură-te, că în căruţa virtuţilor ai zburat la cer;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dionisie, mângâierea Zakyntosului şi mireasma rugăciunii revărsate în toată lumea!
Condacul 11
Numele Sfântului Dionisie Areopagitul ai primit la hirotonirea întru episcop, căci viaţă îngerească petrecând, pe cerul minţii ai închipuit prin stele de gânduri dumnezeieşti toate ierarhiile îngereşti şi, ajungând adânc cugetător al înălţimii de înţelepciune a Preasfintei Treimi, ai slăvit cu bucurie pe Făcătorul a toate în cântări de: Aliluia!
Icosul 11
Pe egumenul cel ce se îndoia de sfinţenia ta l-ai încredinţat de adevăr, ca să te primească şi în biserica inimii sale cu cinste, iar pe monahul ispitit l-ai întărit a nu părăsi mănăstirea pentru deşertăciunile lumii; deschide Sfinte, şi uşa inimii noastre cu cheia rugăciunilor tale şi icoana minunilor tale o aşează în biserica sufletului nostru ca să te cinstim cu îngerii neîncetat:
Bucură-te, că de sfinţenia ta nu ne îndoim;
Bucură-te, că ai potolit curgerea gândurilor de necredinţă;
Bucură-te, că seci izvoarele patimilor;
Bucură-te, sănătate nepreţuită împărtăşită bolnavilor;
Bucură-te, că vindeci rănile inimilor mâhnite;
Bucură-te, că risipeşti norii înşelăciunii de pe cerul minţii;
Bucură-te, că alungi furtuna năprasnică a patimilor;
Bucură-te, că tuturor croieşti veşmântul pocăinţei;
Bucură-te, povăţuitorul cel încercat al călugărilor;
Bucură-te, lumina călăuzitoare la limanul mântuirii;
Bucură-te, carte întru care s-a tâlcuit slava Luminii;
Bucură-te, că îndreptezi paşii gândurilor noastre spre Adevăr;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dionisie, mângâierea Zakyntosului şi mireasma rugăciunii revărsate în toată lumea!
Condacul 12
Pe pescarii cei neştiutori însăşi minunea ta i-a mustrat în chipul minunat al blândeţii Mieluşelului lumii, setea monahului ieşit la pescuit a fost adăpată mai presus de înţelegere, dar şi mai mult ai adăpat cu înţelepciunea inimile celor ce cântă Domnului pentru tine: Aliluia!
Icosul 12
Păcatul tăinuit al unui preot l-ai descoperit întru lumina Duhului şi blestemul femeii al cărei trup nu se descompunea după moarte l-ai dezlegat, iar acum mijlocindu-ne nouă pocăinţă ne izbăveşti de blestemul osândirii, ca să-ţi cântăm cu mulţumire:
Bucură-te, căci toate tainele le vedeai lămurit cu ochii minţii;
Bucură-te, binecuvântare ce alungă blestemul celor greşiţi;
Bucură-te, că ne eşti mijlocitor îndrăzneţ la judecată;
Bucură-te, că nerodirea inimilor tămăduieşti cu rugăciunea;
Bucură-te, icoană strălucită a Minţii Celei Dintâi;
Bucură-te, că ai zdrobit capul şarpelui cu arma smereniei;
Bucură-te, că de slava lumii ai fugit, râvnind Împărăţia;
Bucură-te, că în palat veselit de cântări îngereşti te odihneşti;
Bucură-te, că deschizi tuturor porţile iertării Stăpânului;
Bucură-te, că răsplăteşti osteneala celor ce se închină moaştelor tale;
Bucură-te, dar prea bogat strălucind în inima Zakyntosului;
Bucură-te, inimă milostivă în care încape toată zidirea;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dionisie, mângâierea Zakyntosului şi mireasma rugăciunii revărsate în toată lumea!
Condacul 13
O, Sfinte Ierarhe Dionisie, cel ce ca un soare al minunilor străluceşti asupra Zakynthosului, lăsând şi Eghinei moştenire lumina vieţuirii tale îngereşti, mijloceşte către Soarele dreptăţii ca să ne scoată pe noi din întunericul necazurilor şi să ne izbăvească de întunericul veşnic prin rugăciunile tale, ca să-I cântăm cu mulţumire totdeauna: Aliluia! (de trei ori)
Apoi se zice iarăși Icosul 1 și Condacul 1…
Acatistul Sfântului Dionisie este o rugăciune de mare ajutor pentru toți cei care îl rostesc cu credință. Acesta ne aduce mai aproape de harul și binecuvântarea acestui sfânt milostiv. Prin acest acatist, cerem mijlocirea Sfântului Dionisie pentru diverse nevoi și probleme, fie ele de natură spirituală sau materială.
Sfântul Dionisie din Zakynthos este un far luminos de credință și milostivire în tradiția ortodoxă. Viața sa, marcată de dragoste și iertare, ne oferă un exemplu extraordinar de sfințenie și dedicare față de Dumnezeu. Acatistul Sfântului Dionisie este o rugăciune profundă care ne apropie de acest sfânt minunat și ne ajută să ne întărim în credință.
Sfântul Dionisie s-a născut în anul 1547 pe insula Zakynthos, într-o familie nobilă și profund credincioasă. De mic copil a arătat o mare înclinare spre viața duhovnicească. La o vârstă tânără, a intrat în mănăstire și a devenit călugăr, luând numele de Daniel. Datorită virtuților sale remarcabile, a fost ales episcop al insulei Aegina, unde a slujit cu înțelepciune și iubire.
Una dintre cele mai cunoscute întâmplări din viața sa este legată de iertarea ucigașului fratelui său. Într-o noapte, un om vinovat de această crimă a căutat adăpost la Sfântul Dionisie, fără să știe că se află în fața fratelui victimei. Sfântul l-a primit cu milostivire și l-a ascuns de cei care îl căutau, arătând astfel o putere extraordinară de iertare și iubire creștină. Acest act de milă ne învață că adevărata credință se manifestă prin iertare și dragoste necondiționată.
Sfântul Dionisie a trecut la Domnul în 17 decembrie 1622, iar moaștele sale au rămas nestricate, emanând bună mireasmă și fiind izvor de multe minuni.