Acatistul Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan
(8 Mai, 26 Septembrie)
Condacul 1
Veniţi, toate popoarele creştineşti, pe „Fiul Tunetului” să-l lăudăm, pe Apostolul şi Evanghelistul Ioan, cel ce a scris şi a tunat dogmele dumnezeieşti în toată lumea, căruia cu credinţă şi cu evlavie din inimă să-i strigăm: Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite!
Icosul 1
Pe văzătorul tainelor cereşti, pe vasul cel preacurat al fecioriei care la Cina cea de Taină pe pieptul lui Iisus s-a rezemat şi din izvorul înţelepciunii Celui fără de margini s-a adăpat, să-l lăudăm cu toţii, cei iubitori de Hristos, şi cu dorire, aşa să-i strigăm:
Bucură-te, cel ce grija lumii ai lepădat;
Bucură-te, cel ce lui Hristos cu multă dragoste ai urmat;
Bucură-te, cel ce de la pescuire către Hristos ai fost chemat;
Bucură-te, cel ce cu mreaja cuvântului pe popoare le-ai mânat;
Bucură-te, că tunetul teologiei tale la toată lumea s-a auzit;
Bucură-te, că feciorelnica ta viaţă o ai cinstit;
Bucură-te, că pentru neprihănita ta viaţă, de Cuvântul Vieţii ai fost iubit;
Bucură-te, stâlp al Bisericii prealuminos;
Bucură-te, ucenicul cel iubit al lui Hristos;
Bucură-te, că toate minunile cele preamari Hristos ţi le-a arătat;
Bucură-te, că tainele cele preaînalte ţie ţi le-a încredinţat;
Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite!
Condacul al 2-lea
În muntele Taborului ai văzut slava lui Hristos, pe cât este cu putinţă omului a o vedea, şi din tainica descoperire, înţelegând că El este Stăpânul morţii şi al vieţii, din inimă I-ai cântat Lui laudă: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Ca un ucenic preaiubit şi ca un prieten preacinstit al lui Hristos, pururea lângă El te afli şi pururea pe El din inimă Îl iubeşti; pentru care şi noi te lăudăm şi zicem:
Bucură-te, că la învierea fiicei lui Iair tu de Domnul ai fost chemat;
Bucură-te, că la răstignirea Domnului tu lângă crucea Lui ai stat;
Bucură-te, că la înfricoşatele taine ale Pătimirilor lui Hristos şi tu cu inima ai pătimit;
Bucură-te, că Pătimirile Domnului şi Stăpânului Vieţii cu inima plină de durere le-ai privit;
Bucură-te, că pe Domnul până la a Sa moarte L-ai urmat;
Bucură-te, că Domnul de pe Cruce cu tine a vorbit;
Bucură-te, că pe tine fiu al Maicii Lui te-a numit;
Bucură-te, că pe Sfânta Sa Maică Domnul ţie ţi-a încredinţat-o;
Bucură-te, că tu spre pază şi îngrijire pe Preasfânta Sa Maică o ai luat;
Bucură-te, că la preacinstita ei Adormire cu mare evlavie ai slujit;
Bucură-te, că stâlparea cea adusă ei de Arhanghelul Gavriil ai purtat-o înaintea sicriului celei Preasfinte;
Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite!
Condacul al 3-lea
După Adormirea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi Pururea Fecioarei Maria, împreună cu ucenicul tău Prohor, în Asia ai plecat şi acolo cuvântul Domnului ai propovăduit şi pe toţi cei ce au crezut i-ai învăţat să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Văzând mai înainte, cu ochii cei de gând, ispitele şi primejdiile ce te aşteaptă în calea propovăduirii Evangheliei, prin credinţă fierbinte şi dragoste de Dumnezeu, asupra întristării şi mâhnirii care te împiedica de la alegerea ta ai îndrăznit; pentru aceasta te fericim şi zicem:
Bucură-te, că în Asia cuvântul Domnului ai predicat;
Bucură-te, că pentru mărturisirea adevărului multe primejdii şi multe necazuri ai răbdat;
Bucură-te, că împreună cu ucenicul tău Prohor în Efesul Asiei ai intrat;
Bucură-te, că acolo pe Romana cu toată casa ei o ai botezat;
Bucură-te, că pe Domnus cu puterea lui Hristos l-ai înviat;
Bucură-te, că pe Dioscorid, tatăl lui Domnus, la viaţă l-ai întors;
Bucură-te, că prin aceste minuni pe mulţi i-ai întors la Hristos;
Bucură-te, că şi alţi trei sute de morţi ai înviat;
Bucură-te, că şi pe cel slăbănog de doisprezece ani l-ai făcut sănătos;
Bucură-te, că, prin alte rugăciuni, templul Artemidei din temelie l-ai dărâmat;
Bucură-te, că la căderea templului nici un om nu s-a vătămat;
Bucură-te, că din porunca împăratului Domiţian la Roma ai plecat legat;
Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite!
Condacul al 4-lea
Cu focul dragostei lui Hristos fiind foarte înfierbântat, porunca tiranului împărat pe tine nu te-a înspăimântat, ci, cu mare bucurie primind legăturile pentru Domnul, din inimă Îl lăudai pe El, cântând: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Legatu-te-au pe tine ostaşii cei tineri cu lanţuri şi cu cătuşe, ducându-te la corabie, sub paza lor, spre Roma, unde ai plecat şi proniei dulcelui tău Iisus cu blândeţe şi linişte te-ai supus, pentru care şi noi te lăudăm, zicând:
Bucură-te, că tu, prin legăturile celor tirani, Stăpânului tău te-ai asemănat;
Bucură-te, că El, pentru a noastră mântuire, de cei fără de lege a fost prins şi legat;
Bucură-te, că faţă de ostaşii cei păgâni şi tirani cu multă dragoste te-ai purtat;
Bucură-te, că furtuna mării ce era să fie mai înainte o ai arătat;
Bucură-te, că în acea călătorie, pe toţi din corabie cu minunile tale i-ai înspăimântat;
Bucură-te, că în a ta inimă pururea pe Hristos Îl aveai;
Bucură-te, căci cu a Lui putere minuni mari săvârşeai;
Bucură-te, că icoana vieţii lui Hristos în tine foarte s-a închipuit;
Bucură-te, că tu din toată inima pe El L-ai iubit;
Bucură-te, că în calea suferinţelor cu mare dorire Lui I-ai urmat;
Bucură-te, că, dorind dragostea Lui, spre chinuri cu bucurie ai călătorit;
Bucură-te, că pe tine, iubitul Său ucenic, puterea Domnului pururea te-a sprijinit;
Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite!
Condacul al 5-lea
Potolit-ai, cuvântătorule de Dumnezeu, furtuna cea înfricoşătoare a mării cu sfintele tale rugăciuni. Şi această minune văzând-o toţi cei de pe corabie, foarte s-au spăimântat, cunoscând puterea Adevăratului Dumnezeu ce era întru tine; iar tu pe toţi i-ai îndemnat să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 5-lea
În ostrovul Patmos, din porunca păgânului împărat Domiţian, ai fost izgonit, căci acolo, prin pronia lui Dumnezeu cea bună, spre folosul multora ai venit, pentru care şi noi cu evlavie te lăudăm aşa:
Bucură-te, că de ostaşii cei tirani cu lanţuri ai fost legat;
Bucură-te, că sub paza ostaşilor spre Patmos împreună cu ucenicul tău Prohor ai călătorit;
Bucură-te, că, în această călătorie, pe tânărul cel înecat cu rugăciunea tu l-ai înviat;
Bucură-te, căci cu această minune pe toţi i-ai înspăimântat;
Bucură-te, că şi furtuna mării tot cu rugăciunea ta o ai liniştit;
Bucură-te, că pe ostaşul cel bolnav l-ai tămăduit;
Bucură-te, că şi apa mării cu rugăciunea ta o ai îndulcit;
Bucură-te, că pe cel ce murea de sete în corabie de moarte l-ai izbăvit;
Bucură-te, că Evanghelia lui Hristos în ostrovul Patmos o ai propovăduit;
Bucură-te, că pe Miron şi pe toţi ai casei lui i-ai creştinat;
Bucură-te, că şi templul lui Apelie cu cuvântul la pământ l-ai răsturnat;
Bucură-te, că puterea cea drăceasca a lui Chinops vrăjitorul neputincioasă o ai arătat;
Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite!
Condacul al 6-lea
La chemarea antipatului, pe femeia lui, care foarte se chinuia a naşte, numai cu trecerea pragului lor o ai uşurat. Şi această minune văzând-o antipatul, casa lui a crezut în Hristos şi a dat slavă lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!
Icosul al 6-lea
Petrecând în acest loc timp de trei ani şi ducându-te într-o cetate ai cărei locuitori erau foarte întunecaţi cu slujirea de idoli, foarte te-ai ostenit pentru propovăduirea cuvântului, spre a lor minunare, şi astfel ai adus mare mulţime la Hristos; drept aceea, cu dorire te lăudăm aşa:
Bucură-te, că pe locuitorii cetăţii aceleia cu cuvântul adevărului i-ai luminat;
Bucură-te, că pe tinerii cei legaţi spre jertfa diavolului de moarte i-ai scăpat;
Bucură-te, că pe diavolul cel în chip de lup, legându-l, l-ai întrebat;
Bucură-te, că prin puterea lui Hristos din acel ostrov l-ai alungat;
Bucură-te, că pe fiul jertfitorului lui Die l-ai înviat;
Bucură-te, că a idolului Dionis templu cu rugăciunea l-ai dărâmat;
Bucură-te, că pe Nuchian vrăjitorul l-ai biruit;
Bucură-te, că şi mâna antipatului o ai uscat;
Bucură-te, că, prin uscarea mânii, antipatul a cunoscut pe Dumnezeul Cel adevărat;
Bucură-te, că şi Procliania, crezând în Hristos, s-a botezat;
Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite!
Condacul al 7-lea
Înainte de întoarcerea la Efes ai scris celor din ostrovul Patmos Evanghelia lui Hristos şi înfricoşătoarele vedenii ale Apocalipsului, iar mulţimea credincioşilor de acolo a păstrat cele scrise spre a lor luminare şi mântuire, ca şi pe înseşi cuvintele lui Hristos, şi pentru bogăţia dogmelor celor din ele, slavă au dat lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!
Icosul al 7-lea
Începutul Evangheliei tale început al dogmelor celor preaînalte Bisericii lui Hristos a rămas, căci tu pe Cuvântul lui Dumnezeu L-ai mărturisit că S-a întrupat şi între oameni a locuit. Minunându-ne dar, după cuviinţă, de înălţimea cea duhovnicească a înţelepciunii tale, pe tine te lăudăm zicând aşa:
Bucură-te, că tu pe Cuvântul lui Dumnezeu L-ai mărturisit că este Dumnezeu adevărat;
Bucură-te, că ai mărturisit că a fost la Dumnezeu Cuvântul dintru început;
Bucură-te, că tu ai arătat că nimic din cele ce sunt făcute fără de El nu s-au făcut;
Bucură-te, că taina Întrupării Cuvântului mai presus de toate tainele se arată a fi;
Bucură-te, că, într-adevăr, taina Întrupării Cuvântului pe toate tainele le covârşeşte;
Bucură-te, că tu cu o minte mai presus de teologia cea catafatică te-ai suit;
Bucură-te, că pe cele neînţelese de a ta minte prin spaimă şi minune le-ai cinstit;
Bucură-te, că tu în chip apofatic taina Întrupării Cuvântului lumii o ai propovăduit;
Bucură-te, că taina înomenirii Cuvântului nimeni din oameni nu o a tâlcuit;
Bucură-te, că taina iconomiei lui Dumnezeu pururea rămâne taină;
Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite!
Condacul al 8-lea
Prealuminat ai arătat în a ta învăţătură că Legea şi Proorocii în porunca iubirii de Dumnezeu şi a iubirii de aproapele sălăşluiesc. Deci, ca pe un Apostol al dragostei creştine, toată Biserica lui Hristos te laudă şi lui Dumnezeu Îi cântă: Aliluia!
Icosul al 8-lea
Zis-ai, dumnezeiescule Apostol al lui Hristos, că Dumnezeu dragoste este şi că cel ce petrece în dragoste întru Dumnezeu petrece şi Dumnezeu întru el, prin aceasta arătându-ne nouă cele mai înalte ale Legii Darului, pentru care, după cuviinţă, zicem către tine:
Bucură-te, că tu pe Dumnezeu iubire L-ai numit;
Bucură-te, că tu ne-ai învăţat pe noi să-L iubim pe Dumnezeu, Care mai înainte de noi ne-a iubit;
Bucură-te, că de la tine dragostea lui Dumnezeu noi am cunoscut-o;
Bucură-te, că tu ai zis că cel ce are dragoste, de la Dumnezeu este el născut;
Bucură-te, că tu ne-ai arătat cele spuse de Dânsul, că cel ce urăşte pe fratele său ucigaş este;
Bucură-te, că învăţătura ta la iubire ne îndeamnă şi de ură ne fereşte;
Bucură-te, că tu dragostea lui Dumnezeu către lume ai arătat;
Bucură-te, că dragostea de aproapele de la tine o am învăţat;
Bucură-te, că tu ai zis că Dumnezeu pe noi ne-a iubit;
Bucură-te, că, după a ta mărturisire, Dumnezeu din dragoste pentru lume pe Fiul Său Cel iubit în lume L-a trimis;
Bucură-te, că, după mărturisirea ta, din dragostea Sa pentru noi, moarte a suferit;
Bucură-te, că pe tine, după dreptate, Biserica lui Hristos Apostol al dragostei te-a numit;
Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite!
Condacul al 9-lea
Iubitorule de feciorie şi de Dumnezeu, iubite Apostole şi Evangheliste Ioane, ţie Domnul mari şi înfricoşătoare taine ţi-a descoperit, fiindcă tu viaţă fără de prihană ai petrecut şi pe El din toată inima L-ai iubit şi în a ta inimă I-ai cântat aşa: Aliluia!
Icosul al 9-lea
Mintea ta cea curată întru uimire făcându-se şi de Duhul Sfânt într-o zi de Duminică răpindu-se, la cele mai de sus de a ta lucrare s-a suit şi de la Alfa şi Omega taina cea preamare i s-a descoperit, pe care noi te cinstim şi către tine zicem aşa:
Bucură-te, că la ostrovul Patmos pe Domnul între şapte sfeşnice L-ai văzut;
Bucură-te, că de la El mari descoperiri ai avut;
Bucură-te, că de la El poruncă de a scrie ai primit;
Bucură-te, că, scriind celor şapte Biserici, porunca Domnului ai împlinit;
Bucură-te, că slava Tronului lui Hristos ţi s-a descoperit;
Bucură-te, că în duh pe cei douăzeci şi patru de bătrâni ai privit;
Bucură-te, că ai văzut şi cartea cea cu şapte peceţi;
Bucură-te, că ai privit la deschiderea acelei cărţi;
Bucură-te, că taina celor şapte peceţi ţie ţi s-a descoperit;
Bucură-te, că numărul celor feciorelnici, în chip simbolic, ţie, iubitorule de feciorie, ţi s-a arătat;
Bucură-te, că şapte îngeri şi şapte trâmbiţe înaintea lui Dumnezeu ai văzut;
Bucură-te, că, la trâmbiţarea primilor îngeri, foc şi sânge pe pământ a căzut;
Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite!
Condacul al 10-lea
Dumnezeu, Cel Preasfânt şi Preacurat, întru tine, vasule cel ales al fecioriei, a turnat din Duhul Său şi de descoperirea tainelor celor preaînalte pe tine te-a învrednicit, pentru care şi noi pe tine te lăudăm şi lui Dumnezeu Îi cântăm: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Făcutu-te-ai biserică preaaleasă a lui Dumnezeu, prin viaţa ta cea nevinovată şi neprihănită, căci cu taină măsurarea Bisericii şi a Altarului lui Dumnezeu ţie ţi s-a încredinţat; primeşte, te rugăm, şi de la noi, smeriţii, aceste cântări:
Bucură-te, că Biserica şi Altarul cel din cer tu în descoperire le-ai măsurat;
Bucură-te, căci curtea Bisericii spre intrare a neamurilor o ai luat;
Bucură-te, că prigoana Bisericii de către Antihrist lumii tu o ai vestit;
Bucură-te, că pe fiara cea cu şapte capete şi zece coarne lumii o ai descoperit;
Bucură-te, că şi vremea stăpânirii fiarei de tine nu s-a tăinuit;
Bucură-te, că şi numele fiarei, cu taină, Bisericii l-ai arătat;
Bucură-te, că şi pe fiara cu coarne ca de miel o ai văzut luminat;
Bucură-te, că şi secerişul cel de apoi ţie Domnul ţi l-a arătat;
Bucură-te, că şi teascul cel mare al mâniei Domnului ţi s-a descoperit;
Bucură-te, că şi pe cei şapte îngeri cu cele şapte cupe ale mâniei lui Dumnezeu tu lumii le-ai vestit;
Bucură-te, că taina Babilonului celui mare ţie ţi s-a arătat;
Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite!
Condacul al 11-lea
Bucuria şi veselia cea mare a nunţii Mielului lui Dumnezeu ţie de la Duhul Sfânt ţi s-a descoperit şi cântarea cea de biruinţă asupra fiarei de la puterile cereşti tu o ai auzit, care cu glasuri de tunet cântau slavă lui Hristos Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Tu, ucenicul cel iubit al lui Hristos, graiurile dumnezeieştilor Scripturi prin fapte le-ai cinstit. De aceea şi Dumnezeu a ta minte de vedenia tainelor celor cereşti o a învrednicit şi cu înţelegere preaadâncă a strălucit. Pentru care noi, cei neputincioşi la înţelegerea celor bune, te lăudăm:
Bucură-te, că a ta minte de la Duhul Sfânt s-a luminat;
Bucură-te, că în a ta vedenie pe balaur l-ai văzut legat;
Bucură-te, că Judecata cea de Apoi în vedenie o ai văzut luminat;
Bucură-te, că în a ta vedenie ai văzut Ierusalimul cel de sus, veşnicule moştenitor al lui;
Bucură-te, că pe Mireasa Mielului tu o ai văzut împodobită;
Bucură-te, că pe cetatea ta cu douăsprezece temelii şi douăsprezece porţi o ai arătat că este preastrălucită;
Bucură-te, că douăsprezece mărgăritare în loc de uşi cetatea aceea avea;
Bucură-te, că uşile ei cele de mărgăritare preafrumos străluceau;
Bucură-te, că una din aceste uşi pe tine cu taină te închipuia;
Bucură-te, că şi temeliile cetăţii celei de piatră scumpă tu le-ai văzut;
Bucură-te, că una din cele douăsprezece temelii ale cetăţii aceleia pe tine Domnul te-a făcut;
Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite!
Condacul al 12-lea
Văzut-ai, Apostole, de Dumnezeu iubite, râul cel curat şi limpede ca şi cristalul al Apei Vieţii de la Tronul lui Dumnezeu şi al Mielului izvorând, pentru care şi noi, nevrednicii, cinstim cele de taină arătate ţie şi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Cu adevărat Hristos Pomul vieţii şi al veşnicei nemuririi este, căci prin El a luat fiinţă neamul omenesc cel mort de demult prin călcarea poruncilor, pe Care toate popoarele pământului Îl slăvesc, iar pe tine, ucenicul Lui cel iubit, te fericesc, cântând aşa:
Bucură-te, că şi tu unul din roadele cele tainice ale Pomului Vieţii ai fost;
Bucură-te, că tu pom al vieţii cu douăsprezece roade ai văzut pe Hristos;
Bucură-te, că şi tu pom al vieţii, după împărtăşirea darului, te-ai făcut;
Bucură-te, că prin a ta propovăduire mulţi în Hristos au crezut;
Bucură-te, că prin a ta propovăduire mulţi Cuvântul Vieţii L-au auzit;
Bucură-te, că prin propovăduirea Evangheliei pe mulţi cu pâinea vieţii i-ai hrănit;
Bucură-te, că prin propovăduirea Cuvântului cu Apa Vieţii pe mulţi i-ai adăpat;
Bucură-te, că prin cunoştinţa lui Hristos, Pomul Vieţii, neamurile de rana morţii s-au tămăduit;
Bucură-te, că tu din tulpina Pomului Vieţii ai răsărit;
Bucură-te, că tulpina Pomului Vieţii pe tine te-a hrănit;
Bucură-te, căci cu darul lui Hristos, Pomului Vieţii, ai adus rod însutit;
Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite!
Condacul al 13-lea
O, dumnezeiescule Apostole şi Evangheliste al lui Hristos Ioane, care de Domnul foarte ai fost iubit şi de vederea tainelor celor preaînalte de la El te-ai învrednicit, cu sfintele tale rugăciuni, ajută-ne ca în ziua cea mare a Judecăţii de Apoi să luăm milă şi iertare de păcate de la Domnul nostru Iisus Hristos, Cel ce este Alfa şi Omega, Căruia să-I cântăm laudă aşa: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)
Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Pe văzătorul tainelor cereşti…, Condacul 1: Veniţi, toate popoarele…
În această lume plină de agitație și stres, rugăciunea este farul care ne călăuzește în mijlocul furtunii. Acatistul Sfântului Ioan ne încurajează să ne apropiem de Dumnezeu cu inimile deschise și cu credința puternică că El ne va asculta rugăciunile și ne va oferi ajutorul Său divin în toate împrejurările.
Acatistul Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan este o comoară spirituală care ne oferă oportunitatea de a ne conecta cu unul dintre cei mai mari mărturisitori ai credinței creștine. Sfântul Ioan, cunoscut și ca „Apostolul Iubirii”, a fost unul dintre cei mai apropiați ucenici ai lui Isus Hristos și autorul Evangheliei care îi poartă numele. Viața și învățăturile sale ne inspiră să căutăm adevărul și iubirea lui Dumnezeu în toate aspectele vieții noastre.