Acatistul Sfintei Cuvioase Teodora din Tesalonic

(5 Aprilie, 3 August)

Condacul 1

Crucea necazurilor punând-o pe umerii tăi Hristos, nu te-ai lăsat biruită de deznădejde, ci ai răbdat cu vitejie toate încercările vieții, și astfel ai dobândit cununa sfințeniei, Sfântă Teodora. Iar noi, alergând la tine, nădăjduim că nu ne vei lăsa fără ajutor, și pentru aceasta îți cântăm: Bucură-te, Sfântă Teodora, podoabă a Tesalonicului!

Icosul 1

Mama ta, preoteasa Hrisanti, a trecut la Domnul după ce te-a născut, și orfană de mamă fiind, ai crescut ocrotită de iubirea maicii duhovnicești primite la botez, care te-a crescut ca pe o mlădiță binecuvântată a Bisericii, nașa ta Teopisti, care te laudă împreună cu noi așa:
Bucură-te, mărgăritar al cinului monahicesc;
Bucură-te, că traiul tău pe pământ a fost îngeresc;
Bucură-te, că numele tău de botez, Agapi, a fost al iubirii dumnezeiești;
Bucură-te, că iubirea către cele sfinte te-ai nevoit să o sporești;
Bucură-te, vlăstar al unei familii sporite în sfințenie;
Bucură-te, a sfintelor cuvioase duhovnicească rudenie;
Bucură-te, că familia voastră a fost o biserică vie;
Bucură-te, că astăzi despre nevoințele voastre în toată lumea se știe;
Bucură-te, că pe Dumnezeu împreună cu fratele tău Ștefan L-ai slăvit;
Bucură-te, că el a luat cununa muceniciei, așa cum mult a râvnit;
Bucură-te, că îi ajuți pe copiii și pe tinerii apăsați de nevoi;
Bucură-te, că pentru rugăciunile tale suntem ocrotiți noi;
Bucură-te, Sfântă Teodora, podoabă a Tesalonicului!

Condacul al 2-lea

Bătrânul pustnic, duhovnicul tău, te-a binecuvântat să mergi pe calea familiei, spunându-ți că „nunta este o taină și încă o mare taină”, dar te-a și înștiințat proorocește că Dumnezeu nu va trece cu vederea râvna ta de a duce viață călugărească. Și, văzând ascultarea ta, noi Îi cântăm Lui: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Mulți creștini arată prin faptele lor că nunta e o cale a leneviei și a înrobirii de cele lumești, tu însă ne-ai mărturisit, asemenea sfinților din veacurile de prigoană, că familia e chemată de Dumnezeu la sfințenie. Cum ai trăit ca un înger în trup, soție și mamă fiind? Căci pentru nevoințele tale îți cântăm:
Bucură-te, că soție fiind ai urmat monahiilor în ascultarea de Dumnezeu;
Bucură-te, că spre plinirea poruncilor te-ai ostenit mereu;
Bucură-te, adeverire a curăției nunții celei legiuite;
Bucură-te, că ai adunat virtute lângă virtute;
Bucură-te, chip al femeii creștine și al sufletului smerit;
Bucură-te, că binecuvântarea cerească din belșug te-a acoperit;
Bucură-te, că soțul ți-a fost de Dumnezeu rânduit;
Bucură-te, că nu după voia voastră, ci după voia cerească ați trăit;
Bucură-te, că, luând drumul pribegiei, în Tesalonic v-ați statornicit;
Bucură-te, că ocrotirea Sfântului Mucenic Dimitrie v-a odihnit;
Bucură-te, pavăză a celor care vor să se căsătorească;
Bucură-te, icoană a soțiilor care duc viață creștinească;
Bucură-te, Sfântă Teodora, podoabă a Tesalonicului!

Condacul al 3-lea

Neștiind cum să își crească copiii în aceste vremuri de împuținare a credinței, la tine aleargă mulțimile de creștini, minunându-se că și fiica ta, Teopisti, a intrat în soborul sfinților, iar acum împreună cu tine Îl slăvește pe Cel ce toate le rânduiește spre mântuirea noastră, cântându-I: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Necunoscând iubirea mamei tale trupești, ai cunoscut însă iubirea nașei tale Teopisti, arătând că legătura dintre copii și nașii lor trebuie să stea sub semnul lui Hristos, și nu sub semnul darurilor degrab trecătoare. Și, simțind în viața ta lucrarea Părintelui Ceresc, ai stăruit în rugăciune pentru ca și fiii tăi să trăiască după voia Sa sfântă, și pentru aceasta te lăudăm așa:
Bucură-te, a inimilor înviforate grabnică alinare;
Bucură-te, a părinților credincioși sprijinitoare;
Bucură-te, călăuzitoare a copiilor creștini pe drumul mântuirii;
Bucură-te, îndrumătoare a părinților pe calea rugăciunii;
Bucură-te, aducătoare de liniște în casele dezbinate;
Bucură-te, împăciuitoare a sufletelor tulburate;
Bucură-te, că părinții te cheamă să veghezi asupra caselor lor;
Bucură-te, însoțitoare a fiilor pe scara virtuților;
Bucură-te, al familiilor evlavioase oaspete ceresc;
Bucură-te, rugătoare pentru mântuirea neamului creștinesc;
Bucură-te, că lanțurile patimilor prin rugăciunile tale se rup;
Bucură-te, împreună cu Sfânta Teopisti, fiica ta după trup;
Bucură-te, Sfântă Teodora, podoabă a Tesalonicului!

Condacul al 4-lea

Durerea pierderii celor doi fii ai tăi și a socrilor care te-au crescut ca pe o fiică bună a lor nu te-a îngenuncheat, ci ai răbdat cu inimă tare, și atunci pe fiica ta Teopisti ai închinat-o Domnului prin mâinile Cuvioasei Ecaterina, iar pe soțul tău Ioan l-ai îmbărbătat, ca să Îi cânte împreună cu tine Domnului, Celui ce poartă grijă de toate: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Noi cârtim și la cele mai mici valuri care se ridică asupra noastră, tu însă ne ești pildă de răbdare și de credință, căci nu te-ai mâniat pe Dumnezeu și nici nu ai cârtit, lăsând deznădejdea să te cuprindă. Iar virtuțile tale strălucesc înaintea noastră ca niște făclii în întuneric, și pentru aceasta îți cântăm:
Bucură-te, nou Iov acoperit de al răbdării nor;
Bucură-te, învățându-ne să înfruntăm al vieții vifor;
Bucură-te, că, purtând crucea durerilor, Împărăția Cerurilor ai dobândit;
Bucură-te, veselindu-te acum de frumuseți de negrăit;
Bucură-te, că putere ai primit pentru că viața lui Hristos ți-ai încredințat;
Bucură-te, că moartea celor doi copii și a socrilor tăi ai răbdat;
Bucură-te, că Domnul ți-a primit nesângeroasa mucenicie;
Bucură-te, că ai fost răsplătită cu netrecătoare bucurie;
Bucură-te, că, femeie fiind cu firea, pe soțul tău l-ai îmbărbătat;
Bucură-te, că prin cuvintele tale și prin pilda ta l-ai ajutat;
Bucură-te, că pentru puține suferințe veșnic te desfătezi;
Bucură-te, că spre urmarea răbdării tale ne îndreptezi;
Bucură-te, Sfântă Teodora, podoabă a Tesalonicului!

Condacul al 5-lea

După moartea mamei tale părintele Antonie, tatăl tău, s-a grăbit să depună voturile monahale înainte de a o înmormânta, și tu, când ai rămas văduvă, ți-ai îndreptat pașii spre mănăstire, căci ai însetat după viața monahală precum însetează cerbul după izvoarele apelor, și L-ai slăvit pe Dumnezeu prin cântarea: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Intrând tu în Mănăstirea Sfântului Arhidiacon Ștefan, Cuvioasa stareță Ana l-a auzit pe sfântul mucenic zicându-i proorocește din icoană: „Rânduiește-o degrabă pe Teodora în obștea noastră, că e darul lui Dumnezeu pentru mănăstire și pentru orașul Tesalonic, după Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”. Iar noi, știind că proorocia s-a împlinit, îți zicem cu inimile pline de bucurie unele ca acestea:
Bucură-te, că ai purtat cu cinste a văduviei haină;
Bucură-te, că intrând în mănăstire ți-ai împlinit dorința cea de taină;
Bucură-te, că Sfântul Mucenic Ștefan în mănăstirea sa te-a primit;
Bucură-te, că la tunderea în monahism numele de Teodora ți-a fost rânduit;
Bucură-te, că numele te arată că ești pentru noi dar de la Dumnezeu;
Bucură-te, între cer și pământ minunat curcubeu;
Bucură-te, a Tesalonicului cerească ocrotitoare;
Bucură-te, a celor ce se roagă ție din ispite scăpare;
Bucură-te, limpezire a inimilor care chemarea nu și-o înțeleg;
Bucură-te, sfătuitoare a celor ce calea monahală o aleg;
Bucură-te, că alungi gândurile de nestatornicie ale începătorilor;
Bucură-te, că te rogi pentru luminarea povățuitorilor;
Bucură-te, Sfântă Teodora, podoabă a Tesalonicului!

Condacul al 6-lea

Ai trecut de la mucenicia nesângeroasă a familiei la mucenicia nesângeroasă a călugăriei, sporindu-ți nevoințele pentru a-i urma pe sfinții din vechime. Nu ți-ai cruțat trupul, pentru a dobândi cununa care nu s-a luat de la tine și pentru a-L lăuda pe Dumnezeul cel adevărat împreună cu toți îngerii și sfinții, zicând: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Ascunzând cu smerenie de oameni faptele tale cele bune, ne ești pildă de smerenie și dascăl al luptei cu patimile. Tu ne arăți că numai lepădându-ne de mândrie putem să Îl primim pe Hristos în inimile noastre, iar noi îți aducem cântări de laudă:
Bucură-te, că puterea lui Dumnezeu te-a umbrit la fiecare pas;
Bucură-te, că neclintită în hotărârea ta de a te nevoi ai rămas;
Bucură-te, că pofta trupului ți-ai stins cu mulțimea nevoințelor;
Bucură-te, slugă răsplătită pentru înmulțirea talanților;
Bucură-te, că trăind după Evanghelie ai fost exemplu credincioșilor;
Bucură-te, că prin nevoințele tale ai predicat monahiilor;
Bucură-te, că prin rugăciune ai devenit stâlp de foc;
Bucură-te, că Dumnezeu n-a ținut lumina ta sub obroc;
Bucură-te, că pentru jertfelnicia ta ai fost chemată să porți jugul stăreției;
Bucură-te, că ai fugit de această cinste pentru a nu pierde cununa smereniei;
Bucură-te, că îi chemi pe pelerini să se închine la moaștele tale sfinte;
Bucură-te, că ești vas ales al Cerescului Părinte;
Bucură-te, Sfântă Teodora, podoabă a Tesalonicului!

Condacul al 7-lea

Nu numai cu patimile te-ai luptat vitejește, o, Sfântă Teodora, ci și cu mulțimea gândurilor care împrăștie mintea, trăgând-o spre cele de jos și îndepărtând-o de rugăciune, dar ți-ai descoperit cu smerenie gândurile stareței tale, care s-a bucurat de curăția sufletului tău, zicând în cămara inimii: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Departe de taina sfintei spovedanii prea multă vreme stând, ni se împuținează râvna pentru cele duhovnicești și ne lăsăm în voia cugetelor păcătoase. Drept aceea, la tine alergăm, Sfântă Teodora, cerându-ți să te rogi să avem zdrobire de inimă pentru păcatele noastre și putere să ne spovedim cum se cuvine, ca să îți putem cânta unele ca acestea:
Bucură-te, că le-ai sfătuit pe surorile și maicile din obște mintea să își curățească;
Bucură-te, că stareța Ana v-a dus pe calea cea împărătească;
Bucură-te, că împotriva cugetelor păcătoase ai luptat;
Bucură-te, cuvioasă, că mintea spre cele înalte ai ridicat;
Bucură-te, că păzindu-ți mintea ai ajuns la curăția simțurilor;
Bucură-te, că pe păcătoși îi îndemni spre mărturisirea păcatelor;
Bucură-te, că din tinerețe ai cunoscut folosul spovedaniei;
Bucură-te, că alergând la duhovnic ai cunoscut și puterea tainei;
Bucură-te, de fiecare dată când un fiu risipitor se întoarce la Părintele său;
Bucură-te, că el scapă atunci din lanțurile duhului celui rău;
Bucură-te, al duhovnicilor sprijin prin rugăciune;
Bucură-te, a ucenicilor înnegurați de ispite mângâiere;
Bucură-te, Sfântă Teodora, podoabă a Tesalonicului!

Condacul al 8-lea

Văzându-te pregătită pentru aspra nevoință a tăcerii, Cuvioasa Ana ți-a cerut să nu mai vorbești defel cu fiica ta, pe care o ai adus-o în Mănăstirea Sfântului Ștefan, și amândouă ați dus cu răbdare acest canon vreme de cincisprezece ani, deși ați viețuit în aceeași chilie, dând prilej celorlalte maici să Îi cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Degeaba ne înfrânăm de la bucate, dacă nu ne înfrânăm limba, căci vorbirea fără măsură și cleveteala alungă plata postirii. Povățuiți fiind de viețuirea ta, încercăm să urmăm ascultării și dreptei tale socotințe, pentru a-ți putea cânta cu sufletele acoperite de harul dumnezeiesc:
Bucură-te, că nu ai cârtit când stareța ți-a cerut să nu mai vorbești cu fiica ta;
Bucură-te, că pe cât de grea a fost ascultarea pe atât de mare și cununa;
Bucură-te, că pentru supunerea voastră în smerenie ați sporit;
Bucură-te, că faptele tale mai mult decât cuvintele au vorbit;
Bucură-te, că prin răbdarea ta le-ai învățat pe maici ascultarea;
Bucură-te, că inima ta de mamă fiind greu încercată, ai ținut tăcerea;
Bucură-te, că ai adunat la luptele tale și această biruință;
Bucură-te, cu toți sfinții și cuvioșii care au ținut a tăcerii nevoință;
Bucură-te, că, nevorbind între voi, ați vorbit cu Mirele Hristos;
Bucură-te, că, primind apoi dezlegare să vă vorbiți, nu ați vorbit fără folos;
Bucură-te, că lăuntric ați păstrat calea tăcerii de împrăștiere fugind;
Bucură-te, văzându-i pe creștini după liniștire râvnind;
Bucură-te, Sfântă Teodora, podoabă a Tesalonicului!

Condacul al 9-lea

Ai ținut încă de la începutul vieții tale poruncile lui Dumnezeu, iar de la intrarea în mănăstire ai urcat mai sus pe scara ascultării. Iar atunci când neavând binecuvântare, ai mutat salteaua pe care dormeai, ca să nu se ude, stareța te-a trimis să îți petreci noaptea sub cerul liber; iar tu nu te-ai împotrivit, ci I-ai adus lui Dumnezeu laudă: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Neliniștindu-se din pricina grijii pentru tine și neputând să doarmă știind că stăteai afară, în frigul cel necruțător și în furtuna care deșerta ploaia peste întreaga mănăstire, sora Harito te-a văzut acoperită de o mantie luminoasă și purtând o cunună strălucitoare, de care minune uimindu-ne, îți zicem:
Bucură-te, că ai petrecut noaptea în mijlocul furtunii;
Bucură-te, izbăvindu-i pe cei care trăiesc în întunericul minciunii;
Bucură-te, că pentru lepădarea de sine te-ai învrednicit de daruri cerești;
Bucură-te, că ai ascultat tainice cântări îngerești;
Bucură-te, că, robindu-te lui Hristos, ai dobândit libertatea cea adevărată;
Bucură-te, că, smerindu-te, ai fost de Dumnezeu la loc de cinste înălțată;
Bucură-te, arătându-ne cea mai simplă cale spre desăvârșire;
Bucură-te, trâmbiță a ascultării în fiecare mănăstire;
Bucură-te, că pentru duhovnici te rogi să aibă harul povățuirii;
Bucură-te, că tuturor creștinilor le vorbești despre puterea ascultării;
Bucură-te, rază de soare în inimile de mândrie împietrite;
Bucură-te, bună vestire a sălășluirii lui Hristos în inimile smerite;
Bucură-te, Sfântă Teodora, podoabă a Tesalonicului!

Condacul al 10-lea

„Dumnezeul meu, Iisuse Hristoase, ajută-mă și ia de la mine pe dușmanul cel viclean”, te-ai rugat cu zdrobire când diavolul voia să sădească în pământul inimii tale gânduri de hulă împotriva lui Dumnezeu. Dar tu ai surpat cursele lui, închinându-te cu credință Ziditorului a toată lumea, care te-a acoperit de frig și de ploaie și de lucrarea diavolului, și cântându-I: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Grele pătimiri ai răbdat de la asupritorul diavol, dar grabnic a fost și sprijinul dumnezeiesc, pentru că numele lui Hristos chemând și închinându-te, ispititorul mugind ca o fiară a plecat, lăsând în urmă o duhoare de nedescris, iar stareța ți-a îngăduit să te întorci în mănăstire. Pentru care biruință îți zicem:
Bucură-te, că de mustrarea aspră a stareței tale nu te-ai tulburat;
Bucură-te, că de ispitele drăcești harul te-a acoperit;
Bucură-te, că și pe fiica ta, Sfânta Teopisti, o ai călăuzit;
Bucură-te, că să nu se teamă de puterea îngerilor căzuți o ai sfătuit;
Bucură-te, că pe toți ne îndemni să dobândim curaj duhovnicesc;
Bucură-te, că, rugându-te pentru noi, suntem ocrotiți de soborul îngeresc;
Bucură-te, sfântă care îi tămăduiești pe oamenii îndrăciți;
Bucură-te, fulger care arzi legăturile celor ce sunt de duhuri rele chinuiți;
Bucură-te, că ne ajuți să ne ferim de cursele întunericului;
Bucură-te, ajutor al celor care vor să scape de chinurile iadului;
Bucură-te, luptător neînfricat din oastea purtătoare de stindarde cerești;
Bucură-te, că celor care se roagă ție cele de trebuință le dăruiești;
Bucură-te, Sfântă Teodora, podoabă a Tesalonicului!

Condacul al 11-lea

Ne temem de moartea năprasnică, Sfântă Teodora, și cerem ajutorul tău, știind că mai dinainte ai spus celor din mănăstirea ta ziua și ceasul în care vei părăsi această lume. Fii pavăza noastră în vremea ispitelor, iar la ceasul despărțirii noastre de viața pământească fii alături de noi, ca să Îi cântăm împreună cu tine lui Dumnezeu, Care te-a primit în Împărăția Sa: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Cântare cerească răsunând din chilia ta s-a auzit în toată mănăstirea, atunci când sufletul tău a trecut la Mirele Ceresc, iar clopotul bisericii a bătut fără să fie atins de mână omenească, pentru că îngerii prăznuiau trecerea ta la Domnul și îi îndemnau pe toți cei necăjiți să îți cânte:
Bucură-te, că la moartea ta s-a auzit cântare îngerească;
Bucură-te, că bătaia clopotului a chemat poporul să te cinstească;
Bucură-te, că după moarte te-ai schimbat la chip, arătând ca în tinerețe;
Bucură-te, că ai rămas copilă la suflet și la bătrânețe;
Bucură-te, că sufletul ți-a rămas tânăr, deși părul ți-a albit;
Bucură-te, că această minune curăția sufletului tău a adeverit;
Bucură-te, că moartea nu a fost pentru tine decât un nou început;
Bucură-te, că dascăl iscusit cugetarea la moarte ai avut;
Bucură-te, clopot care întreaga viață pentru Dumnezeu ai bătut;
Bucură-te, stâlpnic care pe stâlpul rugăciunii ai stătut;
Bucură-te, izbăvitoare a celor aflați în chinurile bolii;
Bucură-te, rugătoare pentru cei care se află pe patul morții;
Bucură-te, Sfântă Teodora, podoabă a Tesalonicului!

Condacul al 12-lea

Bucură-te, sfântă, îți spunem ori de câte ori cugetăm la minunile tale cele de multe feluri, că mirul izvorât cu prisosință din sfintele tale moaște și din icoana ta a preînchipuit mulțimea minunilor tale, pentru care poporul binecredincios te laudă neîncetat și lui Dumnezeu Îi aduce cântarea: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Vrând iconarul Ioan să picteze icoana ta și neștiind cum ai arătat în viața pământească, te-ai arătat lui în vis în chipul unei monahii. Iar el, neștiind pe cine visase, s-a hotărât să picteze trăsăturile acelei maici în icoana ta, iar mai apoi s-a mirat aflând de la cei care te cunoscuseră că ai avut chipul precum cel pictat
în icoană, și s-a bucurat, iar noi pentru aceasta îți cântăm:
Bucură-te, că iconarul ți-a pictat icoana după ce în vis i te-ai arătat;
Bucură-te, că de asemănarea cu trăsăturile tale toți s-au mirat;
Bucură-te, că mirul izvorât din icoană a fost a sfințeniei tale pecete de netăgăduit;
Bucură-te, că, deși mirul a șters frumusețea icoanei, tămăduirile s-au înmulțit;
Bucură-te, împreună cu Sfânta Teodora, al Alexandriei odor;
Bucură-te, împreună cu Sfântul Teodor Studitul, apărătorul icoanelor;
Bucură-te, cu Marii Mucenici, Sfinții Teodor Tiron și Teodor Stratilat;
Bucură-te, că, auzind despre viețuirea ta, duhovnicește ne-am desfătat;
Bucură-te, că prin nevoințele tale ai devenit liman duhovnicesc;
Bucură-te, că porți de grijă ca o mamă celor ce se nevoiesc;
Bucură-te, că în vremuri de răcire a credinței ești a Bisericii întărire;
Bucură-te, a celor căsătoriți stea și a monahiilor sporire;
Bucură-te, Sfântă Teodora, podoabă a Tesalonicului!

Condacul al 13-lea

O, Sfântă Teodora, ocrotitoare a monahiilor și a monahilor, ajutătoare a mirenilor, sprijin al preoților și al ierarhilor, primind această puțină rugăciune de la noi, ajută-ne să ne îndreptăm viața prin pocăință, prin nevoință și rugăciune, ca împreună cu tine să Îi aducem Domnului cântarea: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăși Icosul 1: Mama ta, preoteasa Hrisanti…, Condacul 1: Crucea necazurilor punând-o pe umerii tăi Hristos…


Sfânta Cuvioasă Teodora s-a născut în Tesalonic în secolul al XVII-lea, într-o familie modestă, dar profund credincioasă. De la o vârstă fragedă, a simțit chemarea către viața monahală și s-a dedicat cu toată ființa sa căutării lui Dumnezeu în rugăciune și smerenie.

Cu timpul, reputația sfințeniei ei s-a răspândit în toată Tesalonicul, iar mulți căutători de adevăr și de liniște spirituală au venit să se închine la mormântul său și să primească binecuvântarea ei. Sfânta Teodora a trăit o viață de ascultare, smerenie și iubire față de aproapele, arătând prin toate faptele sale dragostea nemărginită pe care o purta față de Dumnezeu și față de toți cei din jur.

Puterea Acatistului Sfintei Cuvioase Teodora

Acatistul Sfintei Cuvioase Teodora din Tesalonic este o rugăciune de mare ajutor pentru toți cei care o rostesc cu credință. Prin mijlocirea ei și prin harul lui Dumnezeu, multe suflete s-au vindecat, s-au întărit în credință și au găsit alinare în momentele de încercare și suferință.

Cuvintele acestui acatist ne apropie de sfințenia și de mila Sfintei Teodora, ne întăresc în credință și ne duc mai aproape de Dumnezeu. Rugăciunile către ea sunt ascultate de Dumnezeu și ne aduc binecuvântarea și vindecarea de care avem nevoie în viața noastră. Amin.