Psalmul 35

1. Necredinţa călcătorului de lege spune inimii mele, că nu este într-însul frica de Dumnezeu.

2. El singur se amăgeşte în ochii săi, când zice că ar fi urmărind fărădelegea şi ar fi urând-o.

3. Graiurile gurii lui fărădelege şi vicleşug; n-a vrut să priceapă ca să facă bine.

4. Fărădelege a gândit în aşternutul său, în toată calea cea bună n-a stat şi răutatea n-a urât.

5. Doamne, în Cer este mila Ta şi adevărul Tău până la nori.

6. Dreptatea Ta ca munţii lui Dumnezeu, judecăţile Tale adânc mare; oameni şi dobitoace vei izbăvi Doamne.

7. Că ai înmulţit mila Ta, Dumnezeule, iar fiii oamenilor în umbra aripilor Tale vor nădăjdui.

8. Sătura-se-vor din grăsimea casei Tale şi din izvorul desfătării Tale îi vei adăpa pe ei.

9. Că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină.

10. Tinde mila Ta celor ce Te cunosc pe Tine şi dreptatea Ta celor drepţi la inimă.

11. Să nu vină peste mine picior de mândrie şi mâna păcătoşilor să nu mă clatine.

12. Acolo au căzut toţi cei ce lucrează fărădelegea; izgoniţi au fost şi nu vor putea să stea.

Accesați aici: Pentru ce se citește Psalmul 35?



Acest psalm descrie contrastul dintre cei dreptcredincioși și cei necredincioși. El exprimă încrederea în mila și dreptatea lui Dumnezeu și roagă pentru izbăvire de cei care urmează calea fărădelegii.