Psalmul 98

1. Domnul împărățește: să tremure popoarele; șade pe heruvimi: să se cutremure pământul.

2. Domnul în Sion este mare și înalt peste toate popoarele.

3. Să se laude numele Tău cel mare, că înfricoșător și sfânt este. Și cinstea împăratului iubește dreptatea.

4. Tu ai întemeiat dreptatea; judecată și dreptate în Iacov, Tu ai făcut.

5. Înălțați pe Domnul Dumnezeul nostru și vă închinați așternutului picioarelor Lui, că sfânt este!

6. Moise și Aaron, între preoții Lui, și Samuel, între cei ce cheamă numele Lui.

7. Chemat-au pe Domnul și El i-a auzit pe ei, în stâlp de nor grăia către ei;

8. Căci păzeau mărturiile Lui și poruncile pe care le-a dat lor.

9. Doamne, Dumnezeul nostru, Tu i-ai auzit pe ei; Dumnezeule, Tu Te-ai milostivit de ei și ai răsplătit toate faptele lor.

10. Înălțați pe Domnul Dumnezeul nostru și vă închinați în Muntele cel sfânt al Lui, că sfânt este Domnul, Dumnezeul nostru!


Accesați aici: Pentru ce se citește Psalmul 98?


Psalmul 98 este o celebrare a domniei și măreției lui Dumnezeu, care stă deasupra tuturor popoarelor și națiunilor. Este o chemare la laudă și adorare înaintea Domnului, recunoscându-i dreptatea și sfânta Sa prezență. Textul subliniază importanța ascultării de poruncile lui Dumnezeu și răsplătirea credincioșilor care-L cheamă.